Fiţi bineveniţi în bucătăria tradiţională din Transilvania!

Prin acest blog doresc să aduc la cunoştinţa celor tineri unele reţete culinare învăţate de la înaintaşii noştri care erau simple, dar mult mai sănătoase decât cele preparate azi, care arată poate mai bine dar nu sunt atât de gustoase! Tinerii fiind mai interesati de internet decât să citească într-o carte de bucate, m-am gîndit să mă folosesc de acest mijloc pentru a transmite unele reţete care merită să fie luate în seamă.

marți, 30 noiembrie 2010

Tocăniţa de pui sau altă pasăre

Modul de preparare a tocăniţei diferă de la o zonă geografică la alta dar chiar şi de la o localitate la alta, sau de la o familie la alta. Mie imi place să o gătesc cum am învăţat de la mama şi eu la rândul meu am învăţat-o pe fiică mea la fel. Cea mai bună iese din puzi crescut la curte dar e bună şi din pui de cumpărat sau numai din părti de pasăre: aripioare, piept, pipote, pulpe.
Modul de preparare( ca la mama acasă):
Într-o cratiţă de 2 kg se pune ulei sau untură (eu pun câte puţin din fiecare) apoi pune carnea de pasăre scursă bine de apă. O las să fiarbă până scade toată apa ce o lasă carnea . Între timp curăţ o ceapă potrivit de mare şi o tai mărunt. După ce apa a scăzut , las carnea să se rumenească puţin, apoi pun ceapa taiată mărunt , adaug puţină sare , piper şi las să se călească puţin ceapa. Când ceapa devine gălbuie pun un vârf de linguriţă boia dulce(se poate pune şi mai multă cui îi place mai roşie) amestec puţin şi o sting repede cu o cană de apă rece.(Boiaua nu trebuie să se ardă pentru că devine amară). Odata cu boiaua se poate pune şi puţină făină albă.Apa trebuie să acopere carnea şi se lasă la foc potrivit. Când scade apa se mai adaugă apă până carnea e bine fiartă. După ce carnea a fiert bine, se adaugă pătrunjel verde tăiat mărunt şi se face o îngroşală din o linguriţă cu vîrf făină albă şi lapte . Se omogenizează bine şi se toarnă pe tocăniţă. Se amestecă să nu se facă cocoloase şi se mai fierbe vreo 10 minute. Odată cu îngroşala se poate adăuga şi puţină vegeta sau delikat, sau cub cu gust de pui,etc . Se gustă de sare şi se serveşte caldă cu mamăligă sau pâine şi murături. Vara când se găsesc ardei se poate pune şi 1/2 ardei tăiat mărunt şi se căleşte odată cu ceapa. Iarna se poate pune ardei sau gogoşar măcinat şi pus la borcan cu sare.Este foarte gustoasă. Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu